Timp de citire1 Minut(e), 19 Secunde

Ce am fost învățați de mici? Că, dacă vrem să obținem ceva, trebuie să facem, să muncim, să ne rupem cârca eventual. Dar ți-a spus cineva vreodată cum trebuie „să fii”?

Ce înseamnă „să fii”?

Cea mai simplă explicație pentru ce înseamnă „să fii” o reprezintă starea (psihologică) pe care o ai atunci când vrei să faci ceva, să obții ceva.

Explicația pe larg

Vrei ceva? Trebuie să faci!

Cum ziceam și mai sus, încă de mici suntem învățați că, pentru a obține acel lucru pe care ni-l dorim, trebuie să muncim pentru el. Și cum marea majoritate nu suntem niște prinți sau prințese, trebuie să facem diverse treburi pentru a obține banii de care avem nevoie pentru a ne cumpăra ceea ce ne dorim sau, în cazul oamenilor mai creativi, să-și construiască singuri ceea ce-și doresc.

Însă…

Vrei să faci ceva? Trebuie „să fii”!

Ce nu ne mai învață nimeni (sau sunt prea puține cazuri ca să conteze) este că pentru a face un anumit lucru trebuie „să fii” într-un anumit fel. Și nu mă refer la competențe, ci la starea psihologică (emoțională). Competențele se pot dobândi în timp, prin muncă, prin educație, prin furtul de meserie. Este relativ ușor să-ți dezvolți anumite competențe.

În schimb, starea emoțională este mai greu de construit, mai ales dacă părinții și profesorii de la școală nu știu cum să dezvolte frumos această stare în copilul pe care îl formează. Și mulți nici nu dau importanță stării de „a fi” a copiilor pentru că ei „trebuie să învețe carte”.

Un mic exemplu

Pentru a mă face mai bine înțeles, o să folosesc ca exemplu o dorință general valabilă a oamenilor: „Vreau să am cea mai frumoasă relație cu partenera mea / partenerul meu”.

Bun. Știm ce vrem. Ce trebuie să facem?

  • Să îi spun cât mai des că o / îl iubesc;
  • Să îi arăt cât o / îl apreciez;
  • Să petrecem cât mai mult timp împreună;
  • Să fim mai romantici…

Bun. Știm ce vrem. Știm ce trebuie să facem. Dar oare știm cum trebuie „să fim”?

  • Mai atenți;
  • Mai grijulii;
  • Mai organizați;
  • Mai calmi;
  • Mai ascultători…

Ar mai fi multe de spus…

Dar, dacă observăm cu atenție, cea mai multă muncă pe care trebuie să o depunem pentru a obține ceea ce ne dorim o reprezintă dezvoltarea personală. Și nu vorbesc de cursuri, de seminarii, sau vreo altă formă de cheltuit bani (de cele mai multe ori degeaba).

Există o singură regulă de reținut: Vrei ceva? Învață cum trebuie să fii pentru a obține acel ceva.

Și, cel mai important, iubește-te pe tine. Pentru că doar așa te poți dezvolta și doar așa poți oferi din dragostea ta celor din jur.

Să fii iubit(ă)! În primul rând de tine.

5 0
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
100 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close